Articolul “Doctorat de excelență în filologie și în arhitectură, la București” – Observator Cultural

04 June 2011  |   Apariții în presă

Articolul „Doctorat de excelenţă în filologie şi în arhitectură, la Bucureşti”, scris de Laura Mesina, a fost publicat în Observator Cultural, nr. 233 (491), 10 – 16 septembrie 2009. Articolul prezintă succint cele patru Școli Doctorale în filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi detaliază oportunităţile pe care proiectul EDUCATI le-a creat pentru doctoranzi. Începând cu anul 2008, beneficiile unei burse doctorale europene sunt indiscutabil mai relevante în raport cu tot ce se petrecea pînă în în acel moment în sistemul românesc.

Extrase din articol:

La Universitatea din Bucureşti există în prezent patru Școli Doctorale în filologie, bine diferenţiate între ele, în funcţie de domeniile şi de principalele arii ştiinţifice în care îşi desfăşoară programele universitare (literatură, lingvistică şi teoria imaginii). Ele au fost (re)organizate în 2005, special pentru a gestiona noul tip de doctorat, de 3 ani, cunoscut ca nivelul al III-lea al învăţământului universitar post-Bologna. {i-au stabilit încă de la început identitatea, prin declaraţiile de misiune, tocmai pentru a fi complementare, şi nu concurente,şi pentru a întări, împreună, învăţământul şi cercetarea în ştiinţele filologice, în relaţie cu alte discipline şi domenii (ştiinţele
socio-umane, artele şi arhitectura).

(…)

Acest adevărat Quadratus Philologia-Architectura, unic în România, beneficiază, începând cu 1 octombrie 2008, pentru locurile subvenţionate de la buget, de o importantă finanţare suplimentară, respectiv, de burse doctorale europene. Sumele sunt alocate din fonduri structurale, în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul care se derulează în prezent, intitulat „Excelenţă Doctorală Umanistă în Cercetare: Aplicaţii şi Teorii Interdiscplinare“ (EDUCATI), susţine 77 de tineri filologi, arhitecţi şi urbanişti.

(…)

„Doctorat de excelenţă în filologie şi în arhitectură, la Bucureşti”, Laura Mesina

Articolul complet

Doctoranzi