Școala Doctorală “Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu” (DSA, UAUIM)

prof. univ. dr. arh. Hanna Derer,
Director al Departamentului de Studii Avansate (DSA):

“Deşi se bucură de o tradiţie îndelungată, studiile de doctorat care se desfăşoară în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti nu au făcut (încă) obiectul investigaţiilor istorice pe care, foarte probabil, le merită. Cert este, însă, faptul că un reper cronologic important constituie anul 2005 când a luat fiinţă actualul program de studii de doctorat, intitulat în mod sugestiv „Spaţiu, Imagine, Text, Teritoriu” şi născut din dorinţa de a oferi un cadru adecvat abordărilor interdisciplinare.

Subiectul este, așadar, relativ vast şi, dacă se iau în considerare toate faţetele sale – studenţi, îndrumatori, tezele (înainte şi după susţinere), sistemul organizatoric, administrativ şi contabil şi multe altele – ar rezulta probabil nu o singură teză de doctorat, ci mai multe. Să ne rezumăm, în consecinţă, la un grup de doctoranzi, nu neapărat reprezentativ dintr-un anume punct de vedere, dar în mod sigur privilegiat, căci este primul care a beneficiat de condiţii apropiate celor fireşti pentru desfăşurarea unei cercetări de anvergură.

Este vorba, evident, despre studenţii care se bucură de burse mai consistente, cei pe care, datorită acronimului aferent primului proiect depus pentru finanţare îi numim EDUCATI 1, 2 şi 3, primii fiind cei admişi ca atare în anul 2008, urmaţi de cei care li s-au alăturat lor în 2009 şi, respectiv, în 2010. Ar fi trebuit să fie, în total 35 dar, din păcate, după ce unul dintre ei a fost obligat să solicite o întrerupere de studii şi după ce arhitect Mariana Niţu ne-a părăsit prematur pe 10 februarie 2011, au rămas 33. Aceștia sunt atât arhitecţi cât şi urbanişti, printre ei numărându-se şi un istoric de artă. Fiecare dintre ei sunt interesaţi de subiecte extrem de variate, dar totodată extrem de actuale sau de relevante pentru ceea ce se întîmplă în jurul nostru. În mod vizibil caută căi de optimizare a calităţii spaţiului, fie prin recuperarea celor insuficient exploatate, precum cele interstiţiale, fie prin intermediul comunităţii. Îi preocupă problema identităţii (culturale) şi caută soluţii atât în arhitectura pasivă, cât şi în fenomene ample precum dezvoltarea urbană, fie că este vorba despre regenerare sau despre densificare. Simultan, ne ajută să nu pierdem din vedere detalii semnificative cum ar fi ornamentul sau culoarea, încercând să înţeleagă mai bine istoria recentă a României, problemele oraşului Bucureşti. Încearcă să înveţe mai mult din trecut, fie că este vorba despre secolul al XVIII-lea sau despre perioada interbelică şi, desigur, se află în prima linie a tatonărilor dedicate viitorului, măcar în forma spaţiului virtual. Explorează limite, ca cea dintre arhitectură şi urbanism sau (alte) arte, îi preocupă oraşele aflate în declin, dar şi arhitecturi aparte precum cea topografică sau una a copiilor, alta decât cea pe care  ne-am imaginat-o până acum. În fine, nu uită natura, ca factor determinant al arhitecturii tradiţionale, ca resursă, de exemplu, pentru patrimoniul balnear sau ca oraş biologic. Cu astfel de preocupări au fost, sunt sau urmează să plece în stagiile de cercetare din străinătate. Cei care s-au întors deja au adus cu ei acorduri de îndrumare a tezelor în co-tutelă, experienţa implicării în organizarea unor congrese internaţionale de specialitate sau experienţa participării la astfel de evenimente şi chiar o carte publicată dincolo de frontierele României. Ceilalţi se străduie în acelaşi sens. Dar, în fond, viitorul Școlii este deja (şi) în mîinile lor.”